Portofele custodiale & non-custodiale | Puncte cheie, argumente PRO & CONTRA

February 23, 2022

+ Vom aborda și subiectul portofelelor hardware și software și ceva special la final

Te-ai decis să investești în crypto, ai achiziționat deja niște monede, iar acum trebuie să le stochezi într-un portofel. Dar nu știi ce fel de portofel ar trebui să alegi. Să fie un portofel custodial pe o platformă de exchange sau un portofel non-custodial descentralizat? Hai să vorbim despre punctele cheie, beneficiile și dezavantajele lor și vei ști până la sfârșitul acestui articol care ți se potrivește mai bine.

Ce este un portofel custodial?

Portofelul custodial este un portofel digital în care cheia privată este deținută de o terță parte, numită custode. Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l știi, atunci când vorbim de portofele custodiale. Predai responsabilitatea deținerii și asigurării fondurilor unei terțe părți, în loc să te ocupi de ele pe cont propriu. În acest fel, altcineva are control asupra fondurilor tale, în timp ce tu trebuie doar să acorzi permisiunea de a trimite sau primi plăți. Custodele securizează fondurile în numele tău și oferă backup și securitate pentru bunuri. Custodele este de obicei reprezentat de o platformă de exchange.

Ce este un portofel non-custodial?

Un portofel non-custodial este un portofel cu criptomonede la care numai tu deții accesul. Este un tip de portofel descentralizat, care îți oferă controlul total asupra fondurilor. Prin urmare, odată cu el vine și o mare responsabilitate. De data aceasta, tu deții cheia privată, astfel încât nimeni altcineva nu-ți poate accesa fondurile. Acesta este cel mai mare avantaj pe care îl au portofele non-custodiale.

Portofele custodiale Vs Portofele non-custodiale

Fiecare dintre cele două tipuri de portofele are argumente pro și contra. Tu decizi care este cel mai potrivit pentru tine, ținând cont de caracteristicile lor.

Argumente PRO pentru portofele custodiale 

Când cumperi prima dată criptomonede, cel mai probabil îți vei stoca fondurile într-un portofel custodial pe un exchange. Este oarecum mai ușor, deoarece tot ce trebuie să faci este să-ți creezi un cont și să reții o parolă. Pe de o parte, a avea un portofel custodial este o modalitate foarte convenabilă și lipsită de stres de a-ți stoca fondurile la un clic distanță. 

Un mare avantaj al portofelelor custodiale este acela că, dacă uiți parola contului și pierzi accesul la portofel, este destul de ușor să soliciți platformei să o reseteze și să restabilești accesul la cont. Având portofelul susținut de platforma de exchange, nu trebuie să-ți faci griji că pierzi fraza secretă sau parolele.

Un alt lucru important de menționat este că, de obicei, custozii oferă clienților lor șansa de a avea comisioane zero pentru tranzacțiile din ecosistemul lor.

Dacă decizi să-ți stochezi fondurile într-un portofel custodial, ar trebui să iei în considerare alegerea unei platforme de exchange cunoscute și de încredere, care cel mai probabil va stoca fondurile într-o combinație de portofele hot/cold, prin urmare bunurile tale sunt în siguranță. Principala preocupare a exchange-ului ar trebui să fie asigurarea siguranței maxime a portofelului tău - împotriva hackerilor sau a oricăror alți intruși de date.

Argumente CONTRA pentru portofele custodiale 

Există și dezavantaje atunci când vorbim de portofele custodiale. Odată cu ele, vin și  riscurile. 🙂 Este foarte important să înțelegi că cheia privată a portofelului tău e deținută de o terță parte. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla - și, din păcate, s-a întâmplat în trecut - este să pierzi toate criptomonedele pe care le deții dacă în platforma de exchange există o breșă de securitate, este hack-uită sau pur și simplu decide să “plece” cu banii tăi. Și chiar dacă acest lucru din final este cel mai puțin probabil să se întâmple, platforma tot ar putea bloca din fonduri fără ca tu să știi despre asta. Acesta este motivul pentru care portofelele custodiale sunt considerate mai puțin securizate și mai puțin sigure decât cele non-custodiale.

Iar, pe de altă parte, trebuie să ne gândim și la descentralizare. Ar trebui să ai autonomie deplină asupra fondurilor tale, așa că păstrarea acestora într-un portofel custodial este cumva împotriva obiectivului suprem de a deține activele digitale într-un așa mod încât să permită tuturor să fie propria lor bancă.

Dacă îți stochezi fondurile într-un portofel custodial pe o platformă de exchange, există și riscul ca, într-un anumit moment, platforma să nu poată procesa tranzacția din cauza cererii mari de retragere, din cauza lipsei de lichiditate.

Un alt dezavantaj al portofelului custodial ar putea fi necesitatea de a efectua un KYC. Prin urmare, dacă optezi pentru un astfel de portofel, va trebui să îți verifici și confirmi identitatea. Deci nu putem vorbi de anonimat.

Chiar și cu toate punctele menționate mai sus, cel mai mare risc al portofelelor custodiale este reprezentat de scurgerea datelor. Păstrarea fondurilor de către altcineva vine cu vulnerabilități și breșe de securitate. 

Prin urmare, portofelele custodiale sunt centralizate. Ele operează pe platforme ale exchange-urilor centralizate (CEX-uri), deoarece majoritatea paltformelor oferă portofele custodiale.

Argumente PRO pentru portofele non-custodiale 

Să trecem la argumentele PRO ale portofelelor non-custodiale. După cum am menționat deja, portofelele non-custodiale sunt excepţionale deoarece ai control complet asupra lor și, prin urmare, asupra fondurilor tale. Acesta este cel mai mare avantaj, astfel încât poți face tranzacții într-un mod liber, fără ca cineva să urmărească fiecare pas pe care îl faci.

Mulți deținători de criptomonede se bazează pe acest tip de stocare, deoarece securitatea este mai mare, iar încălcarea datelor este foarte scăzută. 

Nu trebuie să îți pui încrederea într-o terță parte care să protejeze fondurile în numele tău, întrucât, în cazul portofelului non-custodial, toate datele vor rămâne doar la titularul portofelului, adică la tine. De asemenea, nu trebuie să aștepți aprobarea unei terțe părți dacă îți dorești să efectuezi o tranzacție, astfel încât să poți face retrageri instantanee. Desigur, fiecare tranzacție pe care o faci va fi marcată pe lanț în timp real, ceea ce înseamnă că ai acces direct la blockchain-urile publice.

Dacă optezi pentru un portofel non-custodial, vei avea acces deplin la rewardul din staking asociat cu fondurile tale.

Poți chiar să verifici ultima stare a portofelului fără o conexiune la internet. Dar, pentru a-ți vedea activele în timp real sau pentru a face tranzacții, majoritatea portofelelor așteaptă un sync ca să afișeze valoarea reală și trebuie să interoghezi blockchain-ul în timp real, prin urmare vei avea nevoie de o conexiune la internet.

Un alt avantaj major al portofelelor non-custodiale este faptul că îți poți păstra anonimatul, dacă vrei. Asta înseamnă că nu ești obligat să treci printr-un proces de  KYC pentru a asocia portofelul cu identitatea ta.

În funcție de preferințe, poți opta pentru un nivel mai ridicat de securitate utilizând în același timp un portofel hot și un portofel de hârtie. O bucată de hârtie care conține chei și coduri QR pe care le poți utiliza pentru a facilita tranzacțiile cu criptomonede, se numește portofel de hârtie. Este un portofel de tip cold (cold wallet), deoarece nu este conectat la internet, ceea ce îl face mai sigur decât un hot wallet. Un alt tip foarte cunoscut de portofel ‘cold’ hardware este Ledger.

Tranzacțiile peer-to-peer (P2P): dacă deții un portofel non-custodial înseamnă că te poți alătura unui exchange descentralizat (DEX). Acest lucru vine cu o mulțime de avantaje, cum ar fi achiziționarea de monede nelistate. Poți chiar să participi la loteriile care au loc pe platforme.

Exchange-urile descentralizate funcționează cu aceste tipuri de portofele non-custodiale. Poți tranzacționa monedele pe care le ai prin swap, lend și farm. Iar asta instantaneu. Uneori, dar în funcție de platformă, o poți face cu costuri nesemnificative. Poți aprofunda subiectul citind mai multe despre platforma de investiții descentralizate Maiar Exchange, care a fost lansată în toamna anului trecut. Există o mulțime de oportunități pe platformă, dacă ești un investitor crypto sau ai ceva fonduri în portofelul tău non-custodial. 

Ca să facem un mic rezumat, exchange-urile centralizate (CEX-urile) funcționează cu portofele custodiale, iar exchange-urile descentralizate, cum ar fi Maiar Exchange, funcționează cu portofelele non-custodiale. Astfel, dacă vrei să tranzacționezi cu un CEX, va trebui să îți ții monedele într-un portofel custodial. Dar dacă vrei să tranzacționezi pe un DEX, vei fi întotdeauna singurul proprietar al monedelor tale, cu ajutorul portofelului non-custodial. Chiar dacă platforma de exchange ar putea întâmpina probleme, fondurile tale nu vor fi afectate.

Argumente CONTRA pentru portofele non-custodiale 

Dacă alegi să îți păstrezi fondurile într-un portofel non-custodial, îți asumi întreaga responsabilitate pentru fondurile tale. Acest lucru poate fi văzut atât ca un argument pro, cât și contra, în funcție de perspectiva din care privești. Noi credem că acesta este unul dintre cele mai puternice argumente PRO ale portofelelor non-custodiale, însă este posibil ca mulți să prefere să nu-și asume această responsabilitate.

Ce este cu adevărat important de reținut: cheia privată a portofelului non-custodial este cea mai mare responsabilitate pe care o ai. Asta înseamnă că nu trebuie să o  pierzi sub nicio formă! Pentru că dacă o faci, îți vei pierde definitiv activele financiare. Nu ai posibilitatea de a reseta parola contului fără cheia privată. Așadar, asigură-te că iei suficiente măsuri de precauție și că păstrezi bine cheia privată și parola portofelului.

Un alt risc al portofelului non-custodial este faptul că altcineva îți poate accesa cheia privată. Dar acest lucru se va întâmpla numai și numai dacă TU o dai! Deci, asigură-te că nu faci asta.

---------------------

Pentru că am început o discuție imersivă despre tipurile de portofele, este timpul să menționăm câteva lucruri și despre portofelele software și hardware. Dar înainte de a arunca o privire mai adâncă asupra caracteristicilor fiecăruia, trebuie să menționăm că niciun portofel, indiferent de tipul acestuia, nu deține de fapt criptomonedele tale, ci deține doar cheia de acces la fondurile pe care le deții în blockchain.

Un portofel software este un program sau o aplicație software care îți oferă acces la blockchain. Se mai numește și portofel hot (hot wallet). Este ca o stocare digitală pentru criptomonede (deține cheia privată) pe care o poți accesa cu ușurință cu telefonul sau calculatorul, printr-o conexiune la Internet. Este cel mai popular tip de portofel, deoarece este foarte convenabil pentru deținătorii de criptomonede. Este ca un cont bancar prin care poți să-ți vezi fondurile și să faci tranzacții. Cu toate acestea, portofelele hot software nu sunt la fel de sigure ca portofelele cold hardware, din cauza conexiunii la Internet pe care o necesită. Portofelele software pot fi împărțite în 3 tipuri: portofele desktop, mobile și web.

De asemenea, putem face distincția dintre portofele hot custodiale și portofele hot non-custodiale. Spre exemplu, Binance sau Coinbase au portofele hot custodiale. Pe de altă parte, Maiar App este un portofel hot non-custodial.

Spre deosebire, un portofel hardware este un dispozitiv portabil offline pe care stochezi cheia privată. Portofelele hardware sunt numite și portofele cold (cold wallet), deoarece nu au nevoie de o conexiune la internet pentru a funcționa. Vei conecta portofelul hardware doar prin USB și Bluetooth la dispozitive conectate la internet, precum calculatorul.

Există o mulțime de portofele hardware din care poți alege, dar cele mai populare sunt ledgerele Nano X și Nano S, care arată ca niște stick-uri. Notă: poți doar stoca cheia privată în ledger, NU și criptomonedele. Nu poți pune sau muta fondurile în ledger, acolo doar păstrezi cheia privată care îți permite să accesezi criptomonedele.

________________________________

Indiferent de tipul de portofel pe care îl alegi pentru a-ți păstra criptomonedele, un lucru este sigur: fraza secretă este cea mai importantă și trebuie păstrată bine. Ai putea-o nota pe o bucată de hârtie. În acest fel, vei fi sigur că nimeni nu îl va hack-ui. 🙂 Dar este posibil ca hârtia să fie foarte ușor distrusă. Așa că îți dăm o alternativă mai bună la aceasta, și anume KryptoDots. Pe placa din oțel inoxidabil KryptoDots, poți codifica și stoca în mod permanent fraza secretă. Ce este ingenios la acest produs este faptul că poți aplica orice algoritm de amestecare/codificare la care te poți gândi pornind de la fraza secretă, astfel încât numai tu să știi cum să extragi informația. Acesta este cel mai sigur mod de a-ți păstra în siguranță fraza secretă, deci și criptomonedele pe care le deții. Citește mai multe despre KryptoDots aici. Și pentru că suntem mândri să anunțăm că aceasta este o invenție Disruptive Digital, oferim reduceri speciale. Alătură-te grupului oficial de telegram https://t.me/kryptodots ❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty − one =