Iată-ne aici, după 2 ani plini și cu mult mai mulți în față! Viitorul vine cu planuri mari și multă muncă!
Povestea Disruptive Digital începe de fapt cu mult timp în urmă, în 2011, când am început să studiem importanța tehnologiei blockchain și a spațiului crypto. Treptat, pasiunea ne-a condus către soluții inovatoare, inspirându-ne în același timp să dezvoltăm produse și servicii necesare pentru a crea o lume mai bună, mai sigură și mai corectă.
Apoi, s-a întâmplat cel mai disruptive și însemnat lucru: ne-am întâlnit cu Elrond spre sfârșitul anului 2019. În acel moment, ni s-a oferit ocazia să testăm funcțiile rețelei Elrond și ne-am alăturat comunității restrânse din acel moment. Am fost impresionați de pasiunea extraordinară atât a oamenilor din echipă, cât și a celor din comunitate pentru a face lucrurile să funcționeze.
Un an mai târziu, în primăvara lui 2020, am participat la Battle of the Nodes, un test de abilități pentru a deveni un bun validator în urma căruia am avut rezultate foarte bune. Am participat cu 36 de Noduri și fiecare dintre ele s-a conformat cerințelor testelor, astfel am ajuns pe locul 7 la performanță și pe locul 12 per total, ceea ce a fost o mare realizare pentru noi.
Pe 12 mai 2020, acum 2 ani, Disruptive Digital a avut prima atestare oficială pre-mainnet, când Nodurile erau în pregătire pentru Genesis Staking. În această zi, acum 2 ani, ne-am setat identitatea - ddigital - pe primele noastre noduri de geneză, iar logo-ul Disruptive Digital a fost încărcat pentru prima dată pe Keybase pentru identitate vizuală și branding în Elrond Explorer. Acești 2 ani au însemnat creștere continuă, învățare, găsirea soluțiilor și extinderea comunității noastre!
Și acum, privind înapoi la acești 2 ani, putem spune că am îndeplinit așteptările și ne-am concentrat mereu pe obiectivul nostru principal: să creăm o lume în care oricine poate deveni propria bancă și își poate administra activele digitale într-un mod simplu și sigur.
După cum mulți dintre voi știți deja, o parte din viziunea noastră este KryptoDots - un dispozitiv de securitate/backup pentru utilizatorul final, compatibil cu portofelul web Elrond, Maiar și orice alt portofel crypto, pentru stocarea și securizarea frazei secrete. Iată un scurt videoclip despre KryptoDots: https://www.youtube.com/watch?v=PneSdpZ3L_E
Pe primul loc au fost și vor fi mereu partea tehnică și comunitatea Disruptive Digital. Ne asigurăm întotdeauna că putem oferi infrastructura nodurilor noastre, inclusiv redundanță, monitorizare și securitate. Infrastructura și nodurile agenției au funcționat întotdeauna ireproșabil, nu au avut niciodată vreo problemă în acești 2 ani, niciun downtime și nu au fost niciodată offline. În același timp, ne preocupă fiecare dintre delegatorii ecosistemului Elrond, căutând în permanență cele mai bune soluții și incentivări pentru ei. De ce? Pentru că face parte din ADN-ul nostru!
Din acest motiv am pregătit o surpriză dublă delegatorilor noștri (și nu numai):
1. Vom reduce comisionul agenției la 5% pentru ambele Smart Contracts Disruptive până la sfârșitul lunii mai! După cum probabil știți, suntem o echipă cu 2 Sisteme de Delegare: Disruptive Digital și Disruptive Unlimited. Ca urmare a reducerii comisionului, APR-ul agenției va crește. O veste importantă pentru delegatorii noștri!
2. Suntem super încântați să anunțăm lansarea token-ului DISRUPTIVE-c20f7c! Am plănuit acest lucru de ceva vreme și suntem bucuroși să îl împărtășim oficial și cu voi! Tokenul va avea utilitate în primul rând în ecosistemul nostru, pentru achiziția de produse și servicii Kryptodots și ulterior pe alte website-uri partenere.
Tokenul va fi distribuit în special comunității Disruptive Digital & Kryptodots, în anumite condiții care vor fi comunicate ulterior. Ne vom asigura că răsplătim fiecare delegator al nostru care este implicat activ în canalele noastre și care promovează și susține comunitatea noastră. De asemenea, intenționăm să îi recompensăm și pe cei care nu au delegat către noi, dar care se remarcă prin implicarea excepțională în promovare, ajutor și suport adus agenției Disruptive Digital, Kryptodots și Elrond Network.
Așa că asigurați-vă că ne urmăriți îndeaproape și sunteți la curent cu cele mai recente știri pe măsură ce acestea apar!
Vă mulțumim că sunteți alături de noi! Credem cu tărie că scopul final al inovației ar trebui să fie crearea unui viitor mai bun. Suntem aici împreună, creștem împreună. ⚡